Tipărire
Categoria părinte: AquaNano: Minerale coloidale
Categorie: Articole diverse
Accesări: 15488

În momentul în care redactam acest articol (undeva prin anul 2010), nu știam cu certitudine când se vor împlini, sau vor începe să se împlinească, cele pe care le veți citi mai jos. Deja astăzi, în 2018, produse precum argintul coloidal (încă din 2016), zeolitul (de la 1 ianuarie 2018), precum și multe alte remedii pe bază de minerale sau plante medicinale, nu se mai pot notifica și vinde ca suplimente alimentare, datorită intrării în vigoare în Uniunea Europeană (și ca atare aplicate și în Romania) a legilor și directivelor  privind suplimentele alimentare pe bază de plante medicinale și minerale. Vă lăsăm să citiți în continuare articolul original, pentru a vedea că, deși ați fost avertizați, mulți dintre dumneavoastră ați crezut că așa ceva nu poate fi adevărat, că cineva acolo sus (politic și administrativ vorbind) vă iubește și vă vrea binele, etc...

 

La prima vedere s-ar părea că acest articol nu are legătură cu profilul site-ului nostru. Cu toate acestea, evenimente recente (și probabil și viitoare) ne obligă să sesizăm o asemenea legătură: începând din septembrie 2010 s-au sistat toate posibilitățile de a mai notifica minerale coloidale în calitate de suplimente alimentare, prin Ordinul CE 1170/2009. Pentru noi nu este o problemă acută, căci argintul coloidal AquaNano-Protect este deja notificat astfel, și interdicția nu se aplică (deocamdată) retroactiv, însă alte firme producătoare s-au lovit deja de această barieră legislativă. Cu siguranță, ființele care în... modul lor copilăresc de a gândi întreabă mereu "ARGINTUL DUMNEAVOASTRĂ ESTE AVIZAT?", nu vor mai avea de ce să pună această întrebare în curând (dacă lucrurile vor merge la fel înainte), deoarece singura opțiune pentru foarte multe afecțiuni, cum ar fi să zicem virozele respiratorii, va fi dată de DROGURI. Da, am zis bine, căci (de exemplu) HEROINA a fost unul dintre primele "medicamente” împotriva răcelii, produs chiar de către firma Bayer, și promovat ca atare la timpul respectiv.

 

Așadar, este foarte probabil ca la un moment dat să nu mai puteți avea la dispoziție singurul antiviral de spectru larg, care este argintul coloidal (deși nu doar acesta este amenințat de noile legi și directive), și el să poate fi comercializat doar ca "dezinfectant de toalete" sau cine știe ce altceva (ceea ce în unele țări se și petrece). Încă o dată deci, nu ne bucurăm deloc pentru că a devenit practic imposibil de avizat acum (fără eforturi foarte mari și, desigur, fără bani foarte mulți), chiar dacă acest fapt ne limitează (momentan) concurența.

Motivul realizării acestui articol este acela că, discutând recent cu un amic mai... informat, am aflat că zvonul pe care îl auzisem este posibil să fie adevărat: usturoiul, busuiocul, menta și încă vreo două plante "periculoase" se preconizează să intre în categoria drogurilor de nu-știu-ce-grad. Bineînțeles, nu în aceeași oală cu heroina, cocaina și altele asemenea, dar oricum catalogate ca fiind - culmea culmilor -PERICULOASE!

Da, ați auzit bine: veți fi pasibili de ani grei de închisoare dacă nu veți avea prescripție medicală pentru ciorbă sau pentru piftie! Fiindcă suntem în domeniu știm că așa ceva este foarte posibil. Se dă o lege, nu se aplică vreo câțiva ani, oamenii se obișnuiesc cu iminența, iar apoi "BUM", este aplicată. Și, uite-așa, poţi fi la un moment dat considerat un criminal doar pentru că folosești plante pe care le folosea și bunica, dar care, în principiu, pot fi utilizate și în scopuri teroriste (din usturoi se poate extrage arsenic, de exemplu). De curând citeam un articol despre o femeie (chiar bunica, amuzant, nu?), care era cât pe ce să fie condamnată la închisoare pentru că își cultivase câteva tulpini de cânepă drept suport pentru vrejurile de fasole (cânepa normală de altminteri, nu vreo indica pentru fumat).

Cu siguranță însă că veți avea la dispoziție, din surse ”sigure”, "pulberi standardizate" de usturoi sau de alte asemenea plante, căci ”băieții deștepți” trebuie să trăiască bine, nu-i asa?

Apropo de asta, acum foarte puțină vreme, unul dintre politicienii "noștri" ridică la tribună o mare problemă națională: TRAFICUL DE USTUROI din Republica Moldova. Cu siguranță era lovit în afaceri vreun distribuitor național de usturoi importat din China, căci, la drept vorbind, toate supermarketurile sunt pline de așa ceva, iar acela este comercializat cu forme legale. Desigur, CINEVA îl importă și acest CINEVA pierde din cauza "contrabandei". Ne putem imagina șirurile lungi de moldoveni stând la Prut să intre cu sarsanalele și să dea peste cap bursa de usturoi.

Așadar totul este posibil când este vorba de bani și putere. Atât. Unora chiar nu le mai ajunge cât au acumulat deja, dar vorba aceea, nu e nimic nou sub soare.

Orice este consumat în exces, sau folosit în mod nepotrivit devine dăunător, fie alcool, tutun, metale coloidale, ba chiar și apa de băut. Unul dintre exemple este cel al marijuanei/cânepei. Însă întrebăm noi, în mod retoric:

AU FOST ROMÂNII UN POPOR DE DROGAȚI PENTRU CĂ AU CULTIVAT CÂNEPĂ PE SCARĂ LARGĂ??? 

Răspunsul îl poate da oricine și trebuie să știți că efectele "speciale" ale cânepei erau binecunoscute, dacă ea era cultivată în anumite condiții. Fumatul cânepei sau macului (opiu) era cunoscut, dar cu toate acestea nu era un obicei răspândit. Și totuși cânepa a făcut parte integrantă din viața lor. Iată însă că, dacă diverse interese converg, a cultiva cânepă în ziua de azi implică dificultăți foarte mari.

Totuși, o companie precum GW Pharma, susținută de un mare concern farmaceutic, poate cultiva suprafețe ridicate cu această plantă, și poate produce medicamente pe baza ei. Vi se pare... familiar? Cultivarea ei de către dumneavoastră în curte, va avea însă consecințe penale (dacă sunteți descoperit, mai în glumă, mai în serios...).

Peste câteva zeci de ani poate cineva vom vedea acţiuni penale datorate cultivării ilegale a usturoiului sau a mentei etc. De altfel, există asemenea probleme deja, în unele tări din occident. Nu mă întrebați ce este de făcut. N-aș putea să postez așa ceva, deși mă cam mănâncă palma...