Și aceasta, indiferent ce părere aveți despre marijuana, sau despre dumneavoastră. Nu vom discuta persoana din interviul prezentat în continuare, și nici dacă era mai mult sau mai puțin capabilă de a controla efectul THC-ului față de oricare altcineva dintre cei care citiți acest articol.

Cu excepția ființelor umane pe deplin capabile să își exercite voința și controlul mental asupra oricărei stări mentale, psihice, emoționale, oricine altcineva poate deveni sclavul oricărui drog, fie el marijuana, alcool, cafea, tutun, sau al multora care ne invadează viața de zi cu zi (telenovele, dulciuri, potențiatori de gust, antiinflamatoare, etc).

Ființele umane care au această capacitate sunt puține, chiar și la o vârstă matură, sau chiar înaintată, cât despre tinerii lipsiți de experiență în ceea ce privește controlul lăuntric, nu are rost să discutăm (deși, ca și oricare dintre noi la vârsta lor, ei vor fi socotind altfel). Ca atare, atragem atenția încă odată: nu utilizați substanțe cu potențial adictiv socotind că veți putea renunța oricând la ele. Poate va fi așa, poate nu...

 

 

După cum știm, orice exces este dăunător. Trebuie să observăm că nu oricine este capabil să reziste tentației de a exagera, iar această afirmație este valabilă mai ales în vazul substanțelor cu potențial adictiv, cum este THC-ul.

Acest film este în primul rând educativ, și nu doar de propagandă împotriva cannabis-ului. Ceea ce nu se spune însă în film, este că problemele pe care le-au avut persoanele respective apar într-o măsură mai mare sau mai mică și în cazul utilizării multora dintre medicamentele prescrise, sau utilizate fără prescripție, de către cei mai mulți dintre noi, și care nu numai că nu sunt interzise, dar a căror utilizare chiar este încurajată de către sistemul medical actual.

Este așadar mai bine să spunem nu  oricărui fel de drog, fie el medicament sau nu, cel puțin în situațiile în care avem alternative. Facem această precizare finală deoarece, în anumite situații, poate fi de preferat să fii viu dar ușor drogat, decât mort și treaz. Mă rog, ambele sunt mai mult sau mai puțin contradicții, deci mai bine să urmărim filmul...

 

 

Desigur, problema cu magneziul se poate rezolva suplimentând alimentar cu magneziu. Nu asta este însă ideea, ci faptul că fumatul este dăunător, inclusiv cel de marijuana, cel puțin datorită faptului că numeroasele toxine conținute în fum trebuie neutralizate de către organism. În acest fel, activitatea antioxidantă trebuie intensificată, ceea ce duce printre altele la un consum de magneziu, precum și de alte minerale. Noi nu am întâlnit încă, un studiu care să facă o corelație între consumul de canabinoizi și magneziu, însă fumatul de orice fel are cu siguranță o astfel de legătură.

 

 

Relativ multe persoane socot că marijuana este un enteogen, adică o planta care să te ajute să ”avansezi” din punct de vedere spiritual. Pentru a clarifica lucrurile, merita urmărit acest film, în care o persoană (am spune noi) calificată spiritual să discute despre acest subiect, explică impactul fumatului marijuanei, din punct de vedere al activităților spirituale, dar nu numai.

Ca o nota, trebuie sa spunem ca subscriem in totalitate opiniei prezentate in continuare.

 

 

Este firesc să apară stări de anxietate în cazul folosirii unei substanțe ilegale. În anumite situații, s-a demonstrat chiar că THC-ul poate acționa împotriva anxietății, dar desigur în astfel de situații persoanele implicate în studiu nu și-au pus problema că vor fi prinși fumând o țigară cu marijuana.

În plus, în cannabis, există și alți canabinoizi în afară de THC, ba mai mult, cânepa industrială, care este tot cannabis, conține doar substanșe non-psihoactive, mai ales atunci când nu este procesată termic, și care prin urmare nu au aceste efecte secundare. 

Faptul că una dintre consecințele fumatului acestei plante ar fi aceea de a induce o stare de ”a lăsa pe mâine”, este un fapt real, dar totuși relativ. Această stare este caracteristică multora dintre ființele umane care nu fumează marijuana, fiind vorba de o lipsă de voință, de cristalizare a unui scop în viață. Adeseori, tocmai astfel de persoane devin dependente de consumul de marijuana, sau de alte droguri, deci în cazul lor este vorba doar de amplificarea unei probleme latente.

Nu intenționăm totuși să minimizăm cele susținute de către autorul filmului. Așadar, deși multe dintre efectele secundare ale consumului THC-ului, mai ales atunci când este fumat, pot să apară și din alte motive, filmulețul este util de urmărit.

 

 

Articolul zilei

Argint coloidal ionic sau argint coloidal fotonic?

sursa: pure-alchemy.ro

Primim adeseori întrebări despre argintul coloidal dacă este coloidal, ionic, sau coloidal ionic. Pe această temă s-au scris atâtea articole, încât nu vom insista foarte mult. Vom preciza doar că, din punctul nostru de vedere, este o batere a apei în piuă și o despicare la fel de inutilă a firului de păr în... două (jumătatea ionică și cea coloidală a firului de păr, ca să zicem așa).

De ce?

Citește mai mult:Argint coloidal ionic sau argint coloidal fotonic?

Calitate, pentru că meriți!

AquaNano TareDeTot, 125ppm

Probabil cel mai puternic argint electrocoloidal din Romania...
Comandă acum!

Ai parte de reduceri!

Pentru comenzi cu valoarea mai mare de 200RON, ai reducere 10%.
Pentru comenzi cu valoarea mai mare de 400RON, ai reducere 15%.
Pentru comenzi cu valoarea mai mare de 600RON, ai reducere 20%.
Pentru comenzi cu valoarea mai mare de 800RON, ai reducere 25%.
Pentru comenzi cu valoarea mai mare de 1000RON, ai reducere 30%.
Nou! Acum, minerale activate cu aur! Citește mai mult...

Transport gratuit

Transport
Oriunde în țară, pentru comenzi cu valoarea mai mare de 150RON.

Protocol antitumoral simplu și extrem de eficient

Vă recomandăm să citiți cu atenție, și să aplicați perseverent informațiile conținute în acest articol, mai ales în cazul în care vă confruntați, dumneavoastră personal sau cineva drag, cu această afecțiune.

Am structurat aici un protocol clar și eficient, ale cărui efecte sunt excepționale atunci când este aplicat perseverent, și mai ales în stadii incipiente.

Totodată, el poate fi completat cu diferite alte adjuvante, uzual fără probleme semnificative, și poate fi utilizat în paralel cu chimioterapia sau radioterapia, caz în care efectele secundare ale acestor tratamente vor fi semnificativ reduse.

Citește mai mult:Protocol antitumoral simplu și extrem de eficient

T-Stop
un remediu antitumoral de excepție
ArgiDent
Pastă de dinți naturală, foarte eficientă, pentru persoane sensibile
Gel de Aloe Vera
Pur, natural, din culturi organice
Aur coloidal
Vital Pur, Olympus - tinerețea sufletului tău
Argint coloidal Protect, Forte
Protecție, prevenire, vindecare
Deodorante naturale cu argint coloidal
Deovis, te păstrează curat în mod delicat
Magneziu, calciu, potasiu, fier, cupru, mangan, zinc
Minerale organice, pure, fără aditivi
ArgiMax, argint coloidal 1000ppm
Acțiune puternică, decisivă, rapidă
Virgo, Tytan, Coral
Săpunuri lichide 100% naturale, cu argint și aur coloidal
ArgO2, inamicul bacteriilor și mucegaiurilor
Puterea combinată a argintului și oxigenului
Vitamina C naturală
normală sau alcalină
Uleiuri esențiale naturale
Sănătate și încântare

Copyright

AghorasBio, AquaNano, Mellixir,

Electrik, Auris, AloeDirect,

CannExtract, FlorEsențial, BioMineral,

sunt mărci comerciale Aghoras Invent.

 

Copyright: Aghoras Invent 

Plătiți în siguranță

logoPL
Puteți efectua plățile online, prin intermediul cardului de debit/credit, sau din contul dumneavoastră PayPal.

Contactați-ne oricând

Comenzi:
Vodafone - 0734394338
Orange - 0754432971
Telekom - 0214240504
RDS - 0771078288
Program: Luni-Vineri, 8-15
 
Relații cu clienții, comenzi:
Telekom - 0767287306
WhatsApp, SMS - 0767287306
Program: Luni-Vineri, 9-17
 
 
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
 
 
Comenzi: 0214240504, 0734394338, 0754432971, 0771078288, Relații cu clienții: 0767287306, (inclusiv WhatsApp, SMS)
facebook_page_plugin