După cum știm, orice exces este dăunător. Trebuie să observăm că nu oricine este capabil să reziste tentației de a exagera, iar această afirmație este valabilă mai ales în vazul substanțelor cu potențial adictiv, cum este THC-ul.
Acest film este în primul rând educativ, și nu doar de propagandă împotriva cannabis-ului. Ceea ce nu se spune însă în film, este că problemele pe care le-au avut persoanele respective apar într-o măsură mai mare sau mai mică și în cazul utilizării multora dintre medicamentele prescrise, sau utilizate fără prescripție, de către cei mai mulți dintre noi, și care nu numai că nu sunt interzise, dar a căror utilizare chiar este încurajată de către sistemul medical actual.
Este așadar mai bine să spunem nu oricărui fel de drog, fie el medicament sau nu, cel puțin în situațiile în care avem alternative. Facem această precizare finală deoarece, în anumite situații, poate fi de preferat să fii viu dar ușor drogat, decât mort și treaz. Mă rog, ambele sunt mai mult sau mai puțin contradicții, deci mai bine să urmărim filmul...