Tipărire
Categoria părinte: Cannabis: între poveste și adevăr
Categorie: Istorie și legalitate
Accesări: 5140

  de David Malmo-Levine

        

         ”Dacă este atât de benefică, de ce este ilegală?” - iată o întrebare pusă adeseori în ziua de azi. Răspunsul celor familiarizați cu istoria cânepei, este: ”rasism și monopol”.

         Prohibiția cânepei este rezultatul unor jocuri ale puterii, megalomaniei și monopolului, victorioase plin aplicarea unor tactici de tip ”divide și stăpânește” realizate asupra maselor de oameni.

         Interzicerea drogurilor (mai precis a substanțelor considerate astfel) a început, în epoca modernă, în Vancouver, Canada, cu revolta rasistă îndreptată împotriva asiaticilor din 1907. Ea a continuat cu închiderea școlilor de medicină naturistă ( bazată pe utilizarea plantelor medicinale). Aceste ”eforturi” au fost transferate asupra criminalizării cannabis-ului la nivel național, mai întâi în Canada, în 1923, iar mai apoi în Statele Unite, în 1937. În mod normal, dacă detaliile acestor evenimente ar deveni publice, ele ar putea rezulta într-o adevărată revoluție în politica privitoare la droguri și medicamente.

W.L.M. King și răscoalele antiasiatice

         Pentru a înțelege mai bine originile prohibiției cannabis-ului, trebuie urmărite mai întâi originile prohibiției opiului. La începuturile stabilirii acestor interdicții în ceea ce privește cannabis-ului, acesta a fost etichetat ca fiind o substanță narcotică, pentru a crea astfel o asociere cu opiul (care este narcotic). Mai apoi, mass-media a promovat stereotipii rasiste, și a pus accent pe anxietatea parentală, conturând astfel și transformând opinia publică, de la una pro-botanică, la una drog-fobică.

         În septembrie 1907, recesiunea economică a atins Vancouver-ul, iar pe data de 7 septembrie, o organizație rasistă din orașul respectiv, ”Liga excluderii asiaticilor”, a cărei politică avea ca suport o așa-numită ”supremație albă”, împreună cu câteva ziare locale, au decis să realizeze un miting, un marș de protest. Protestul, în loc să blameze politica bancară, acțiunile irseponsabile ale guvernului, angajatorii, și-au îndreptat mânia asupra chinezilor și japonezilor, care acceptau să lucreze din greu pentru un salariu mai mic, fiind totodată, a fost blamată politica  de imigrare prea îngăduitoare.

         O mulțime numeroasă a mărșăluit apoi în cartierul chinezesc din Vancouver, unde au produs numeroase pagube și au bătut populația chineză, după care au urmărit să facă același lucru în cartierul japonez. Ultimii au ripostat și și-au salvat comunitatea de la distrugerile pe care le-au suferit chinezii.

         Ca urmare a acestor evenimente, comunitatea chineză a solicitat despăgubiri de la guvernul Canadian. Viitorul prim ministru, W.L.M. King, a fost trimis la fața locului, unde a avut discuții cu unii oficiali și comercianți chinezi, care erau prinre altele interesați într-o eventuală legislație anti opiu. King a notat astfel, în raportul său că două dintremagazinele care cereau compensații erau de fapt ”fumoaruri de opiu”, stabilimente frecvente la vremea respectivă de altfel, și că guvernul canadian nu ar trebui să despăgubească ”o industrie atât de dăunătoare bunăstării națiunii”. Mai mult, King a sugerat în raport că ”guvernul ar trebui să facă imposibilă continuarea unei astfel de industrii, păstrând din ea doar atât cât ar fi fost necesar în scop medical”.

         Nefiind satisfăcut cu a lăsa recomandarea sa să fie inclusă doar în acest raport, King a scris în 3 iulie 1908, un raport intitulat ”Necesitatea suprimării traficului de opiu din Canada”. În raportul respectiv el notează: ”Obiceiul fumatului opiului se instalează nu numai printre bărbații și tinerii albi, dar și printre fete și femei”. Aceste observații au declanșat isterii parentale, amplificând temerile legate de amestecurile rasiale.

         Mai apoi, King a scris legea anti opium din 1908, prima lege nord americană a prohibiției drogurilor, care (atenție!) interzicea în fapt comercializarea opiului de către populația chineză, pe teritoriul Canadei.

         Monopolul cu origine rasială era susținut de următoarele două prevederi:

1. Chinezii nu aveau permisiunea de a deveni farmaciști. Această prevedere a rămas valabilă până în 1947.

2. Opiul putea fi vândut doar de către farmaciști, iar flacoanele cu opiu (vândute desigur doar de farmaciștii albi), trebuiau etichetate ca ”opiu medicinal”, și nu recreațional.

         Faptul că atât opiul etichetat astfel, cât și cel recreațional, aveau același efect, nu părea să aibă vreo importanță. De altfel, chiar și în ziua de azi putem vedea că adeseori pentru cumpărător contează foarte mult eticheta, ca și cum plantele vândute ar fi în mod necesar mai bune la o firmă care își permite etichete strălucitoare și are nenumărate avize, decât la un vânzător anonim.

 Flexner și închiderea școlilor de medicină naturistă

          Statele Unite ale anilor 1800 erau un loc deschis multor experimente în toate ramurile medicinei, fiind deschise în această perioadă școli în a căror obiecte de studiu erau incluse și plantelor medicinale. Raportul Flexner a determinat încheierea experimentelor realizate de către acestor școli în direcția utilizării plantelor medicinale, și nu numai.

         Acest raport amplu, era constituit dintr-un studiu a educațiti medicale din Statele Unite și Canada, scris de către Abraham Flexner în 1910, sub egida fundației Carnegie. De fapt, raportul a fost parțial realizat de către Charles Eliot și Simon Flexner, angajați ai Institutului Raockefeller, ultimul sugerând ca fratele lui să fie numit autor. Una dintre recomandările raportului era ca cei care finanțau astfel de instituții medicale, să înceteze să le mai dea bani, deoarece nu au ”laboratoare și manuale adecvate”.

         La trei ani după publicarea acestui raport, Abraham Flexner a fost angajat și el de către Institutul Rockefeller, ocupându-se cu implementarea acestor recomandări timp de două decenii. Prin influența acestui raport, s-a contribuit foarte mult la decăderea medicinei alternative, inclusiv a fitoterapiei.

         Ca și Flexner, Mackenzie King a fost și el angajat de Rockefeller, la doar șase ani după realizarea monopolului asupra industriei producătoare de opiu. Ca un fapt semnificativ, trebuie notat ca în 1900, Rockefeller a început să investească în eugenică, o știință bazată pe genetică, creată pentru a justifica rasismul. Aceasta se petrecea deja cu 7 ani înainte de evenimentele din Vancouver.

Hearst, Anslinger, și Murphy

          Primele legi împotriva cannabis-ului, au fost implementate în Statele Unite în orașele de lângă frontiera cu Mexic, precum ordinanța din El Paso, din 1914. Destinată chipurile controlului cannabis-ului, legea s-a constituit doar într-o armă cu care guvernanții locali să poată lovi în mexicani.

         Wiliam Randolph Hearst a fost un magnat media la mijlocul deceniului respectiv. În 1915, oamenii lui Pancho Villa au pus stăpânire pe una din fermele lui Hearst, cu o suprafață de circa 4000 kilometri pătrați. Din acel moment, Hearst nu a mai utilizat cuvintele cannabis și cânepă în ziarele sale, și a început o campanie împotriva ”marijuanei”.

         Harry Anslinger a fost ales pentru a fi coordonatorul Biroului Federal de Narcotice în 1930, de către unchiul soției sale, Andrew Mellon. Anslinger avea să primească un sprijin media deosebit pentru proaspătul său război împotriva cannabis-ului, cocainei și opiaceelor, în cea mai mare parte din partea ziarelor lui Hearst. În 1937, Anslinger a ales pentru a depune mărturie în fața comisiilor legislative, povești scabroase culese din zirele vremii, de genul: ” Un negru a violat o fată de opt ani”,  ”Doi negri sub influența marijuanei  au violat timp de două zile o fată de 14 ani. După recuperare, s-a constatat că aceasta avea sifilis”, ”Studenți de culoare ai Universității din Minnesota, petrecând cu studente (albe), fumând (marijuana) cu ele, le-au câștigat simpatia cu poveștile lor despre segregare rasială. Rezultatul: fetele au rămas însărcinate.”

 Franklin D. Roosevelt, Mellon, și Rockefeller

          În 1937, atunci când Marijuana Act era dezbătută (și care ar fi scos cânepa în afara legii dacă ar fi fost aprobată), nu mai existau școli de fitoterapie, sau de medicină alternativă, care ar fi putut să intervină în favoarea cânepei. Președintele Roosevelt, presupus de stânga, nu putea fi de asemenea de nici un ajutor, deoarece era pe statul de plată a lui Rockefeller încă de la începutul carierei sale politice.

         Rockefeller, primul miliardar al Statelor Unite, proprietar al Standard Oil, cea mai mare companie petrolieră din vremea respectivă, au eliminat cu succes sau au cumpărat orice potențial oponent al încercărilor industriei petroliere de a scoate în afara legii competitorul lor natural, cânepa. Atacul fitoterapiei și a practicienilor ei, realizat de către Rockefeller prin intermediul lui Flexner în 1910, a făcut posibil atacul lui Andrew Mellon asupra cannabis-ului, în anii 20-30.

         Andrew Mellon deținea Alcoa, Gulf Oil, Banca Mellon. El a finanțat preluarea de către DuPont a General Motors, și totodată DuPont deținea patentul asupra chimicalelor utilizate  de către fabricele de hârtie de ziar deținute de Hearst. Hearst, împreună cu congresman-ul Robert Doughton și senatorul Prentiss Brown (ambii aliați ai DuPont), și-au combinat forțele și au făcut să treacă Legea Taxei pentru Marijuana cu o foarte slabă opoziție.

         Raportul anual DuPont menționa în 1937 că ”puterea guvernului de a impune taxe poate fi transformată într-un instrument pentru a forța acceptarea unor noi idei de reorganizare socială și industrială”. Această ”impunere de taxă” la care se făcea referire, era o lege de impozitare proiectată pentru a face posibilă o prohibiție sub masca necesității de a plăti o taxă.

         Odată cu dispariția funiei de cânepă, noua invenție a DuPont, nylonul, avea să fie una dintre ”noile idei” acceptate de către cetățenii nord-americani. Hârtia din celuloză de copac avea să fie o alta dintre aceste idei.

         Aceeași politică este în vigoare și astăzi. s-a stabilit că, prin intermediul tehnologiilor enzimatice moderne, etanolul poate fi produs din cânepă la un cost mai mic de 0,5 lei /litru. Este ca atare crucial ca, în continuare, cânepa să rămână ilegală. Pentru cine însă? 

Și jocul continuă...

         Parteneriatul pentru o America Liberă de Droguri sponsorizează reclamele împotriva cannabis-ului. Sponsorii săi principali sunt Chevron și ExxonMobil (ambele foste Standard Oil), Hearst, DuPont, banca Chase Manhattan (Rockefeller), General Motors, Ford (la un moment dat susținător al cânepei).

         Ca și cu monopolul asupra opiului, diverse produse pe bază de cannabis, precum faimosul hașiș din Afganistan, sau ganja din Jamaica, rămân ilegale, în timp ce firme precum GW Pharmaceuticals sau Bayer (odinioară cel mai mare partener de afaceri al Standard Oil), se bucură de un monopol legal asupra produselor pe bază de cannabis. Pentru cei care v-ați familiarizat cu legătura dintre rasism, economie și cannabis, nu este nimic nou ca rasa albă și-a mai adjudecat un monopol medicinal, utilizând ca pretext îngrijorarea (falsă) legată de euforie și etichetare.