Sursa: medicalmarijuana.com

 Pruritul (mâncărimea) este un simptom obișnuit asociat cu numeroase boli de piele, fiind și un simptom secundar în numeroase probleme severe, cum ar fi insuficiența renală și bolile de ficat. Literatura științifică relevă trei studii clinice care au investigat folosirea canabinoizilor în tratamentul pruritului. Astfel, cercetătorii de la Universitatea din Miami au raportat tratarea cu succes a pruritului cu 5mg THC la trei pacienți cu boli hepatice care înainte de terapia cu canabinoizi nu au răspuns la medicația standard, pierzându-și abilitatea de a munci. După administrarea canabinoizilor seara, toți cei trei pacienți au raportat o scădere a pruritului, precum și o îmbunătățire a somnului, devenind din nou în stare să lucreze. De asemenea, s-a raportat și îndepărtarea depresiei la doi dintre cei trei pacienți. Recent, cerectătorii de la Universitatea de Medicină din Wroclaw, Polonia, au raportat că aplicarea locală a unei creme bazată pe endocanabinoizi a redus pruritul uremic și xeroza (uscăciunea anormală a pielii) la pacienții cu hemodializă. Aplicarea cremei timp de trei săptămâni, de două ori pe zi, a eliminat complet pruritul la 38% dintre pacienți și a redus semnificativ mâncărimea la ceilalți. 81% dintre pacienți au raportat o reducere completă a xerozei după terapia cu canabinoizi.

 

Articolul zilei

Argint coloidal ionic sau argint coloidal fotonic?

sursa: pure-alchemy.ro

Primim adeseori întrebări despre argintul coloidal dacă este coloidal, ionic, sau coloidal ionic. Pe această temă s-au scris atâtea articole, încât nu vom insista foarte mult. Vom preciza doar că, din punctul nostru de vedere, este o batere a apei în piuă și o despicare la fel de inutilă a firului de păr în... două (jumătatea ionică și cea coloidală a firului de păr, ca să zicem așa).

De ce?

Citește mai mult:Argint coloidal ionic sau argint coloidal fotonic?

Calitate, pentru că meriți!

AquaNano TareDeTot, 125ppm

Probabil cel mai puternic argint electrocoloidal din Romania...
Comandă acum!

Ai parte de reduceri!

Pentru comenzi cu valoarea mai mare de 250RON, ai reducere 10%.
Pentru comenzi cu valoarea mai mare de 400RON, ai reducere 15%.
Pentru comenzi cu valoarea mai mare de 550RON, ai reducere 20%.
Nou! Acum, minerale activate cu aur! Citește mai mult...

Transport gratuit

Transport
Oriunde în țară, pentru comenzi cu valoarea mai mare de 150RON.

Protocol antitumoral simplu și extrem de eficient

Vă recomandăm să citiți cu atenție, și să aplicați perseverent informațiile conținute în acest articol, mai ales în cazul în care vă confruntați, dumneavoastră personal sau cineva drag, cu această afecțiune.

Am structurat aici un protocol clar și eficient, ale cărui efecte sunt excepționale atunci când este aplicat perseverent, și mai ales în stadii incipiente.

Totodată, el poate fi completat cu diferite alte adjuvante, uzual fără probleme semnificative, și poate fi utilizat în paralel cu chimioterapia sau radioterapia, caz în care efectele secundare ale acestor tratamente vor fi semnificativ reduse.

Citește mai mult:Protocol antitumoral simplu și extrem de eficient

T-Stop
un remediu antitumoral de excepție
ArgiDent
Pastă de dinți naturală, foarte eficientă, pentru persoane sensibile
Gel de Aloe Vera
Pur, natural, din culturi organice
Aur coloidal
Vital Pur, Olympus - tinerețea sufletului tău
Argint coloidal Protect, Forte
Protecție, prevenire, vindecare
Deodorante naturale cu argint coloidal
Deovis, te păstrează curat în mod delicat
Magneziu, calciu, potasiu, fier, cupru, mangan, zinc
Minerale organice, pure, fără aditivi
ArgiMax, argint coloidal 1000ppm
Acțiune puternică, decisivă, rapidă
Virgo, Tytan, Coral
Săpunuri lichide 100% naturale, cu argint și aur coloidal
ArgO2, inamicul bacteriilor și mucegaiurilor
Puterea combinată a argintului și oxigenului
Vitamina C naturală
normală sau alcalină
Uleiuri esențiale naturale
Sănătate și încântare

Copyright

AghorasBio, AquaNano, Mellixir,

Electrik, Auris, AloeDirect,

CannExtract, FlorEsențial, BioMineral,

sunt mărci comerciale Aghoras Invent.

 

Copyright: Aghoras Invent 

Plătiți în siguranță

logoPL
Puteți efectua plățile online, prin intermediul cardului de debit/credit, sau din contul dumneavoastră PayPal.

Contactați-ne oricând

Comenzi:
Vodafone - 0734394338
Orange - 0754432971
Telekom - 0214240504
RDS - 0771078288
Program: Luni-Vineri, 8-15
 
Relații cu clienții, comenzi:
Telekom - 0767287306
WhatsApp, SMS - 0767287306
Program: Luni-Duminică, 8-22
 
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
 
 
Comenzi: 0214240504, 0734394338, 0754432971, 0771078288, Relații cu clienții: 0767287306, (inclusiv WhatsApp, SMS)
facebook_page_plugin