Tipărire
Categorie: Electro-terapie, metode și dispozitive
Accesări: 18354

Acest tip de terapie are un caracter aparte, deoarece implică utilizarea unor frecvențe care, în general, sunt în domeniul de manifestare a undelor cerebrale. Totodată în această gamă de frecvențe au loc și o serie de activități ale sistemelor vii, din regnul vegetal de exemplu, sau chiar și activități de natură electrică la scară planetară (Schumann).

Este bine să se înțeleagă din start că sintonia, acordul cu aceste ”unde informaționale”, sau chiar de natură electromagnetică, ce au ca și caracteristică principală o frecvență fundamentală foarte joasă, atunci când este realizată armonios, poate să ne pună într-o corespondență benefică cu ritmurile respective, ceea ce va duce la un sui-generis ”transfer” informațional și energetic între ființa noastră și respectiva ”sferă” informațională/energetică.

Cu toate acestea, așa cum spunea odată un înțelept, pentru orice descoperire s-ar realiza, și care ar putea să fie utilizată în bine pentru ființele umane, se va găsi mereu vreo ființă fără conștiință care să o transforme într-o armă. Este și cazul undelor ELF (extra low frequency - foarte joasă frecvență).

Astfel, modularea unor purtătoare electromagnetice (microunde, sau unde radio de relativ joasă frecvență), sau modularea unor alte purtătoare energetice (lumină, sunet - presiune acustică etc.), mai ales atunci când aceasta este realizată la intensități extrem de ridicate, poate să devină o categorie de arme de distrugere și/sau influențare în masă. Desigur, conform prezicerii înțeleptului despre care povesteam, aceasta s-a și realizat.

Utilizarea la intensități reduse a energiei electromagnetice, în modalități compatibile cu organismul uman, va putea avea însă efecte benefice, fiind aproape întotdeauna lipsită de pericole. Se pot enumera aici aplicarea unor semnale electrice, optice, acustice, sau chiar tactile (atunci când există interfețe potrivite), care dacă au nivele potrivite vor produce efecte binefăcătoare în organism, în funcție de frecvența semnalului respectiv.

Câmpul geomagnetic este caracterizat de un proces specific cu o frecvență extrem de joasă (ELF). Oscilațiile rezonante la nivelul ionosferei și oscilațiile din plasmasferă și magnetosferă sunt cauzate de vântul solar. Vârfurile rezonante caracteristice ale sistemului terestru sunt numite rezonanțe Schumann și sunt aproximativ la 100, 21, 14,1, 7,8, 5,7, 4, 1, 0,1 și 0,001 Hz. Frecvența geomagnetică cea mai cunoscută este de 7,8 Hz și plantele, animalele și ființele umane, toate prezente în acest mediu terestru, beneficiază în mod tainic de această frecvență geomagnetică. Astfel, rezonanța Schuman acționează ca un diapazon pentru oscilatoarele noastre biologice. Când un sistem biologic vibrează la această frecvență se spune că este în rezonanță cu frecvența magnetică a planetei, matricea electromagnetică naturală pentru toată viața de pe Pământ.

Pe de altă parte, glanda noastră pineală este afectată de schimbările produse la nivelul câmpului geomagnetic și, astfel, pe această cale este influențată chiar secreția hormonală. Un aspect important, demn de reținut, este că melatonina, un neurohormon important secretat de glanda pineală, care are efect oncostatic (de suprimare a cancerului), nu este secretată în absența acordării organismului nostru pe frecvența de rezonanță Schumann și producția sa este scăzută drastic în prezența poluării electromagnetice. Aceste date ne sugerează că melatonina are o legatură strânsă cu existența unui proces optimal de rezonanță benefică între ființa noastră și mediul electromagnetic ambiant.

Cercetările recente relevă faptul că suntem “făpturi electromagnetice”, sensibile la radiațiile de tip electromagnetic; acesta este un fapt important, cu multiple implicații în ceea ce privește viața noastră terestră, marcată de era tehnologică și informațională, bazată într-o foarte mare măsură pe aparate, dispozitive și sisteme care emit și receptează radiații electromagnetice cu diferite caracteristici și frecvențe.

Omenirea, în ansamblu, s-a ”trezit” într-un mediu electromagnetic natural dat (aici incluzând și electromagnetismul specific făpturii noastre) și treptat, prin descoperirile făcute de-a lungul timpului, am devenit capabili să generăm cu ajutorul tehnologiei și aparatelor mai mult sau mai puțin sofisticate noi configurații de unde electromagnetice. Acum, studiile de specialitate ne atrag atenția asupra faptului că atunci când aceste unde generate pe cale tehnologică nu sunt în armonie cu undele specifice mediului natural și organismului nostru riscăm să suferim un recul dureros pe propria “piele”, rezultat al lipsei de perspectivă bine inspirată în demersul tehnologic. Efectele nocive ale “poluării electromagnetice” se reflectă asupra sănătății oamenilor, atât din punct de vedere biofiziologic, cât și din punct de vedere psihomental; de aici necesitatea unei tehnologii “ecologice”, care să aibă în vedere integrarea armonioasă a naturii și a omului, dar și a unor mijloace terapeutice care să aducă armonia și echilibrul acolo unde acestea au fost perturbate, fie că vorbim de nivelul psihomental, fie că vorbim de nivelul biofiziologic. Astfel, putem vorbi despre o medicină “ecologică”, predominant “holistă”, care ține cont de caracteristicile electromagnetice, vibraționale, ale făpturii umane, medicina ce propune restabilirea stării de sănătate folosind, de pildă, terapia cu ajutorul undelor de foarte joasă frecvență (ELF), terapia RIFE, terapia cu sistemul NovoTTF, homeopatia etc. Merită amintite în acest context și alte modalități terapeutice semnificative, precum terapia cu minerale în stare coloidală, terapia prin iontoforeză, terapia prin electroporație, terapia bazată pe restaurarea armoniei undelor cerebrale etc.

 

 

span style=