Tipărire
Categoria părinte: Plante și extracte naturale
Categorie: Amigdalina
Accesări: 10467

 

Murnane, J. M.; Ritter, S.
Pharmacology, biochemistry, and behavior MEDLINE Abstracts – Mar 1, 1985

 

Injecția intracerebroventriculară cu aloxan, o citotoxină pentru celulele pancreatice beta (B), provoacă deficiențe în hrănirea cu glucoză la șobolani. Scopul acestui experiment a fost de a vedea dacă afectarea procesului de hrănire cu glucoză, indusă cu ajutorul aloxanului, poate fi atenuată de către agenți care sunt antagonici față de toxicitatea aloxanului la nivelul celulelor B. Așadar, aloxanul a fost administrat la nivelul celui de-al patrulea ventricul cerebral, singur, sau în combinație cu D-glucoza, L-glutamina sau amigdalina, toate aceste substanțe fiind cunoscute ca antagoniste față de toxicitatea aloxanului asupra celulelor B, sau în combinație cu L-glucoza, care nu acționează antagonic față de toxicitatea de la nivelul celulelor B. S-a descoperit faptul că aloxanul a produs deficiențe în hrănirea cu glucoză, care nu au fost atenuate de administrarea aloxanului împreună cu L-glucoza sau L-glutamina. Astfel, șobolanii tratați cu aloxan/L-glucoza au mâncat 11%, respectiv 14% din aportul de hrană de control, după administrarea sistemică a substanței 2-deoxi-D-glucoza (2DG 250mg/kg) și administrarea la nivelul ventriculului al patrulea a substanței 5-tioglucoza (5TG, 120µg/5µl). Șobolanii tratați cu aloxan/L-glutamină au mâncat 20% și, respectiv, 22% din aportul de hrană de control după administrarea de 2DG și, respectiv, 5TG. În contrast cu aceste rezultate, D-glucoza și amigdalina (15mM) au stopat complet deteriorarea provocată de aloxan în hranirea cu glucoză și amigdalină simplă (10mM) a exercitat un efect protector parțial. Aceste rezultate pot indica faptul că susceptibilitatea la toxicitatea aloxanului la nivelul creierului depinde de caracteristicile celulare comune cu cele ale celulelor B.

Explicație suplimentară:

Deoarece aloxanul distruge selectiv celulele beta producătoare de insulină, de la nivelul pancreasului, el este utilizat în studiul diabetului, ca urmare a faptului că administrarea sa la rozătoare induce acestora diabet. Deși el nu are același efect asupra oamenilor (neavând efect asupra pancreasului nici chiar în doze foarte ridicate), el este totuși toxic în doze ridicate asupra ficatului și rinichilor.