There is no translation available.

 

Metalele coloidale sunt suspensii extrem de fine ale unor particule metalice, cu dimensiuni foarte mici, tipic de 1-200 nm, în diferite lichide, cum ar fi apa. La aceste dimensiuni, din punct de vedere fizico-chimic și deci și din punctul de vedere al interacțiunii cu materia vie, ele au proprietăţi care nu se întâlnesc nici în cazul metalelor brute, nici în cazul compușilor acestor metale. Din acest motiv, ele sunt studiate foarte intens la ora actuala, existând deja foarte multe domenii de aplicabilitate, iar altele noi (mai mult sau mai puțin benefice, am spune noi) apar constant, deși suspensiile coloidale sunt cunoscute de foarte mult timp (este drept însă că abia în a doua jumătate a secolului trecut au început să fie mai bine înțelese).

 

Astfel, dintre aceste proprietăți interesante și utile, putem enumera următoarea serie:

- intreracțiunea cu radiația electromagnetică (inclusiv în spectrul vizibil), care, în cazul aurului sau argintului, le generează și o paletă coloristică fascinantă, le face aplicabile în domenii foarte variate, de la terapii antitumorale, la fabricarea unor celule fotovoltaice cu randament extrem de ridicat;

- efectele catalitice, în reacții chimice sau biochimice importante, datorate suprafeței foarte mari raportate la volumul particulei;

- comportamentul biochimic aparte, manifestat în interacțiuni selective cu moleculele complexe, fiind astfel utilizate ca instrumente de studiu și/sau acțiune în medicină, microbiologie, genetică etc.

 

Foto: Un exemplu de particule compozite aur+argint, 4-7 nm, un produs experimental AquaNano.

Foto nanoparticule

Aceste suspensii sunt obținute prin diferite metode (mecanice, chimice, electrice sau combinații ale acestora), fiecare dintre ele permițând obținerea anumitor proprietăți ale particulelor respective (formă, mărime, puritate, compoziție). 

În privința aspectului, suspensiile coloidale metalice se prezintă în general ca lichide transparente (în lumina transmisă, adică atunci când se privește prin ele), care pot avea anumite culori, în cazul aurului, argintului, cuprului sau o tentă  gri, în cazul platinei, zincului, magneziului și al majorității celorlalte metale. Culorile și/sau nuanțele respective sunt date pentru fiecare metal în primul rând de forma sau mărimea particulei și în doar secundar de concentrație.

În ceea ce privește mărimea particulei, aceasta se obține prin acordarea proceselor de fabricație după necesități, mărimile uzuale fiind între 2 și 200 nm. În mod obișnuit, datorită faptului că la aceste dimensiuni particulele de metal au tendința spontană de a se aglomera, se folosesc diverși polimeri, ca substanțe de acoperire, care se introduc în timpul producerii și, pentru un anumit interval de timp, previn aglomerarea ulterioară. Există posibilitatea, în cazul unor concentrații reduse, de a se păstra totuși relativ nealterate aceste suspensii un anumit interval de timp (de ordinul lunilor), fără a se adăuga astfel de compuși chimici. Totuși, trebuie menționat că la dimensiuni sub circa 2 nm, particulele cu greu pot fi împiedicate să se aglomereze în lipsa antiaglomeranților, astfel încât specificații de genul "cele mai mici particule, 0,3nm" pot fi declarații false cu scop publicitar. În unele cazuri aceste declarații reflectă un anumit adevăr, deoarece există producători care vând săruri ale metalelor respective dizolvate în apă, caz în care dimensiunea "particulelor" este de circa 0,3 nm, adică sunt atomi. Aceste contrafaceri pot fi însă foarte dăunătoare și pot fi depistate prin fotografierea prin microscopie electronică. Cele mai mici particule de argint, au dimensiunea de 0,5nm, fiind compuse din mai mulţi atomi.

Trebuie știut totuși că există și posibilitatea stabilizării coloizilor cu anumite extracte vegetale, pe lângă polimerii de sinteză (PEG, PVP, etc) utilizaţi în mod uzual, însă această metodă este mai rar întâlnită, deoarece crește destul de mult prețul produselor și nu este universal aplicabilă, rezultatele fiind de cele mai multe ori modeste. Totuși este o metodă utilă, deoarece substratul competiției legate de mărimea particulei este dat de faptul că eficiența unei nanoparticule crește extraordinar de mult, în cazul anumitor procese, odată cu scăderea dimensiunii acesteia.

Utilizarea nanoparticulelor metalice este abia la începuturi. Aplicațiile biomedicale ale acestora se bazează inclusiv pe faptul că ele, spre deosebire de sărurile metalelor, mai ales în cazul aurului, argintului, platinei sau cuprului, sunt mai puțin reactive, fiind astfel mai puțin agresive față de biochimia corpului. Ca atare, surplusul lor este eliminat mai ușor, o anumită cantitate pătrunzând chiar în mediul intercelular sau intracelular, iar alta rămânând în fluxul sanguin, iar nanoparticula își păstrează forma pe termen relativ lung, eliberând lent ionii metalului respectiv și acționând astfel mai blând, dar mai sistematic, fără a genera aceleași efecte secundare negative precum compușii acelorași metale.

Exemple marcante în ceea ce privește acest mod de acțiune se pot observa mai ales în cazul suspensiilor coloidale de aur sau argint (pentru care s-au realizat studii intensive în ultimele decenii). Astfel, anumiți compuși de aur se folosesc în mod curent în tratatea artritei. utilizarea lor este însă limitată de doi factori: efectele secundare serioase pe care le au asupra rinichilor, și apariția toleranței la respectivul compus. În mod surprinzător, folosirea nanoparticulelor de aur a avut efecte similare, fără a fi însoțită de efectele secundare menţionate. Singura  a constat în eliminarea pe această cale a radicalilor rezultați din transformarea compușilor de aur în aur metalic în organism, radicali care se pare că sunt semnificativ mai toxici decât metalul în sine.

Un alt exemplu este cel al efectului antiviral pe care îl are argintul sub formă de nanoparticule. Acest efect nu este întâlnit, sau este cu mult mai slab în cazul compușilor de argint, deși o parte dintre ei prezintă efecte antibacteriene semnificative, deoarece ionii de argint nu reușesc să inhibe fixarea pe receptorii specifici ai membranei celulare a virusului, în timp ce nanoparticula de argint, într-o anumită gamă dimensională, prezintă aceste proprietăți.

 

 

 

 

 

 

Articolul zilei

Argint coloidal ionic sau argint coloidal fotonic?

There is no translation available.

sursa: pure-alchemy.ro

Primim adeseori întrebări despre argintul coloidal dacă este coloidal, ionic, sau coloidal ionic. Pe această temă s-au scris atâtea articole, încât nu vom insista foarte mult. Vom preciza doar că, din punctul nostru de vedere, este o batere a apei în piuă și o despicare la fel de inutilă a firului de păr în... două (jumătatea ionică și cea coloidală a firului de păr, ca să zicem așa).

De ce?

Read more: Argint coloidal ionic sau argint coloidal fotonic?

Well-deserved quality!

AquaNano TareDeTot, 125ppm

This may be the strongest Colloidal Silver in Romania...
Order now!

Ai parte de reduceri!

Pentru comenzi cu valoarea mai mare de 200RON, ai reducere 10%.
Pentru comenzi cu valoarea mai mare de 400RON, ai reducere 15%.
Pentru comenzi cu valoarea mai mare de 600RON, ai reducere 20%.
Pentru comenzi cu valoarea mai mare de 800RON, ai reducere 25%.
Pentru comenzi cu valoarea mai mare de 1000RON, ai reducere 30%.
Nou! Acum, minerale activate cu aur! Citește mai mult...

Free shipping

Shipping
For orders over 150 RON, only in Romania.

Protocol antitumoral simplu și extrem de eficient

There is no translation available.

Vă recomandăm să citiți cu atenție, și să aplicați perseverent informațiile conținute în acest articol, mai ales în cazul în care vă confruntați, dumneavoastră personal sau cineva drag, cu această afecțiune.

Am structurat aici un protocol clar și eficient, ale cărui efecte sunt excepționale atunci când este aplicat perseverent, și mai ales în stadii incipiente.

Totodată, el poate fi completat cu diferite alte adjuvante, uzual fără probleme semnificative, și poate fi utilizat în paralel cu chimioterapia sau radioterapia, caz în care efectele secundare ale acestor tratamente vor fi semnificativ reduse.

Read more: Protocol antitumoral simplu și extrem de eficient

T-Stop
Exceptional antitumor remedy
Mellixir, based on honey, fruits and herbs
A beverage for your soul!
ArgiDent
Natural and very eficient toothpaste, for sensitive persons
Aloe Vera gel
Pure, natural, from organic crops
Colloidal gold
Vital Pur, Olympus - youth thy soul
Colloidal silver Protect, Forte
Protection, prevention, healing - antiviral, antibacterian
Natural deodorants, with colloidal silver and gold
Deovis, it keeps you fresh gently
Helia, Sativa, Delis
Natural skin care creams, with colloidal silver, gold and platinum
Magnesium, calcium, potasium, iron, copper, manganese, zinc
Pure organic minerals, containing no additives
ArgiMax, colloidal silver 1000ppm
Strong, fast, decisive action
Virgo, Tytan, Coral
Liquid soaps 100% natural, with colloidal silver or colloidal gold
ArgO2, the enemy of germs, parasites and moulds
The combined power of silver and oxygen
Colloidal minerals
Handy information
Natural vitamin C
normal or alkaline
Natural essential oils
Health and delight

Copyright

AghorasBio, AquaNano, Mellixir,

Electrik, Auris, AloeDirect, CannExtract, FlorEsential, BioMineral, are Aghoras Invent trademarks.

 

Copyright  S.C Aghoras Invent  S.R.L

AghorasBio, AquaNano, Mellixir, Electrik, Auris, AloeDirect, CannExtract, FlorEsential, BioMineral, are Aghoras Invent trademarks.

Pay safe

logoPO
You may pay online, by credit card or PayPal

Contact us. Anytime.

Orders:
Vodafone - 0734394338
Orange - 0754432971
Telekom - 0214240504
RDS - 0771078288
Monday-Wednesday, 08AM-03PM
 
Phone support, orders:
Telekom - 0767287306
WhatsApp, SMS - 0767287306
08AM-10PM
This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
 
 
Orders: 0214240504, 0734394338, 0754432971, 0771078288, Phone suport, orders: 0767287306, (including WhatsApp, SMS)
facebook_page_plugin